Diary

“I could offer you a warm embrace
To make you feel my love”

Imi amintesc de anu trecut, de zilele astea ale anului trecut.Ma doare ca au plecat dar m-ar fi durut si mai tare daca ar fi ramas. Incer sa imi amintesc cum era cand ma credeam indragostita, cand faceam dintr-o simpla prietenie, un simplu sentiment fad si inutil cel mai profund lucru posibil. Ce copil eram! Nu ca acum as fi mai breaza. Stiu in sufletul meu ca am involuat. Unii oameni ar da milioane, miliarde poate chiar si mai mult sa inventeze o masina a timpului. Ei bine eu am gasit-o! M-am indragostit. Dragostea chiar te face sa te comporti ciudat. M-am maturizat cu o inocenta de copil ascunsa sub o duritate de batran. Chiar daca par curajoasa, brava si dura in sufletul meu, acolo unde aproape nimeni nu a ajuns sunt defapt atat, atat de timida, fricoasa si speriata de lumea din jur. In fiecare zi femeile isi aplica un strat de machiaj pe fata pentru a-si acoperii imperfectiunile.Eu imi aplic un strat de machiz pe inima, pe suflet. Seman cu o salcie in timpul furtunii : incerc sa stau dreapta, dar neputand, ma aplec, ma indoi si ma rotesc dupa cum bate vantul si la sfarsit cand alti copaci devin dezradacinati eu raman pe loc cu cicatrici vizibile pe un trup fragil, dar raman. Imi sfidez propria moarte cu un ras inconstient de copil nebun si o iau de la inceput din nou si din nou.

Nu am inteles niciodata cum pianistii isi descarca frustrarea in clape, cum chitaristii ciupesc corzile chitarii si se simt mai bine, sau de ce tobosarii isi varsa frustrarea intr-un solo de exceptie…pana acum. Nu am invatat sa cant la nimic de mai sus [inca] dar am ajuns o muziciana a noptii. Tastele au inceput sa imi formeze o simfonie aberanta in cap. Pac, pac, pac… click’ul mouse’ului, pac, pac, pac din nou… rutina mea nocturna si-a format o coloana sonora rece in ciuda faptului ca tastele frig la atingere, un soundtrack de zile mari asemanator in fiecare seara, dar atat de diferit…Ce ramane la fel?! Compozitorul adica eu si tema muzicala, rolul tau. Si as vrea sa fiu o adevarata compozitoare, sa ne scriu o simfonie sau macar o balada, dar inca nu sunt suficient de invatata. Ironic, tu, muza sau mai bine zis muzul [^w^ told ya ca eu reinventez dex’ul] trebuie sa imi arati cum sa scriu. Ai putea sa ma inveti cum sa compun macar acea balada scurta dar stiu ca nu o sa o faci asa ca ma multumesc cu acel Si major invatat tot de tine prin elidarea terminatiei „nguratate”. Nu neg, nu am negat si nu voi nega ca te-am iubit. Te-am iubit cu o pasiune specifica, nebuna si ciudata ca si mine. Dar mi-a trecut. Nu, nu la modul ca m-am trezit intr-o dimineata si am zis „Mda, nu il mai iubesc” ci prin faptul ca m-am obisnuit cu mirosul tau (omule totusi cine te-a invatat sa te dai cu parfum?), cu privirea ta ironica, cu freza ta smechera (tot un blond ramai pentru mine) si cu ironia ta acida. Pur si simplu atunci cand a inceput totul am facut din tine un Ahile modern, un erou invincibil, perfect, puternic sfidand legendele Greciei Antice, uitand ca pana si Ahile are un punct slab.Pe parcurs am ajuns sa joc un dublu rol: mai intai am fost Thetis, cufundandu-ti amintirea in Styxul mintii mele, facandu-te invulnerabil ca mai apoi sa ma tradez pe mine insumi insumandu-mi rolul lui Paris (ah ce ironic!ar fi trebuit sa fiu protectorul iubirii nu distrugatorul acesteia), cel ce te va omori. Mai intai ti-am gasit un punct slab….nu, mi-am gasit un punct slab in tine! M-am convins sa lupt, sa maresc acel punct incat sa formez o gaura neagra, una suficient de mare pentru a trage in ea ramasitele sagetii lui Cupidon din mine.Si am reusit.Undeva, pe drum am reusit sa ies din cercul asta vicios si acum privesc in urma si zambesc la amintirea tuturor ciocolatelor consumate pentru tine, a tuturor „Don’t you cry tonight, there’s a heaven about you baby” care m-au facut sa plang si a amalgamului de sentimete tastate la 5 dimineata din cauza insomniei provocate tot de tine. Pentru prima data ma bucur de un regres, de la iubire la hm…relatie familiala?Adica la urma urmei ai ajuns tatelu….si by the way, multumesc in numele tuturor fiicelor blonde ca ne-ai oferit un model de neurmat….iti compusesem cu mami si o rugaciune dar lasa ca vine el Craciunul si atunci o sa vezi!

Am trecut si peste asta… dar acum m-am afundat si mai mult in acest joc de iubire. Cine spunea ca iubirea nu e un drog? M-am indragostit odata, am patit-o, credeam ca mi-a ajuns dar, ca un dependent ce are nevoie de doza zilnica am avut grija sa imi pot procura inca o linie de iubire pura (de data asta sa nu mai am reactii adverse ca data trecuta) asa cum ar trebui sa fie.

Si totusi numiti-ma zoofila ca de data asta m-am indragostit de o oaie (de ce dau doar de animale?data trecuta o chinchilla, acum o oaie….incep sa cred ca e ceva dubios cu mine).Chiar nu mi-am propus sa mai pun ochii pe cineva.M-am saturat sa fiu acea Penelopa ce isi asteapta Ulisele, monotona si constanta. Vreau sa fiu ca Maria din „Unsprezece minute”, sa incerc sa nu depind de barbati, sa nu ma mai implic, sa fiu „born to be wild” in adevaratu sens al cuvantului. Dar iata-ma, aceiasi romantica incurabila care va fi mereu prea timida pentru a face primul pas. Nu ma mai complic sa romantez o poveste imposibila ci doar ma multumesc sa spun ca mi-a atras atentia cand a luat ultima bucata din placinta mea preferata doar pentru a mi-o da 5 minute mai tarziu, m-a intrigat cand s-a sacrificat tot filmul ca sa stam noi bine si m-a cucerit cand mi-a luat mana pentru a incerca sa o incalzeasca si in schimb m-a lasat sa imi ascund fata in pieptul lui cand exorcizarea a devenit prea mult pentru mine…

Pentru El, singurul pentru care am privit un horror in viata mea!Enjoy it….nu o sa se mai intample!

PS: "Avoiding problems you need to face is avoiding life you need to live"

Diary

Another epic giveaway

Summer love

Labels

Blog Archive

Despre mine

Persoane interesate