Another epic giveaway

http://whatever-eva-wants.blogspot.com/2012/05/win-book.html
5 books giveaway <3 and I just love Fallen in love and Silence

So I entered this international giveaway for wining *the most amazing book ever* The Golden Lily
LILYPUNKK is the not-so-secret word and you can find more details on this really awesome blog

http://www.bibliopunkk.net/2012/05/lilypunkk-golden-lily-giveaway.html?showComment=1337427449325#c6858270335664724079

Summer love

“I could offer you a warm embrace
To make you feel my love”

Imi amintesc de anu trecut, de zilele astea ale anului trecut.Ma doare ca au plecat dar m-ar fi durut si mai tare daca ar fi ramas. Incer sa imi amintesc cum era cand ma credeam indragostita, cand faceam dintr-o simpla prietenie, un simplu sentiment fad si inutil cel mai profund lucru posibil. Ce copil eram! Nu ca acum as fi mai breaza. Stiu in sufletul meu ca am involuat. Unii oameni ar da milioane, miliarde poate chiar si mai mult sa inventeze o masina a timpului. Ei bine eu am gasit-o! M-am indragostit. Dragostea chiar te face sa te comporti ciudat. M-am maturizat cu o inocenta de copil ascunsa sub o duritate de batran. Chiar daca par curajoasa, brava si dura in sufletul meu, acolo unde aproape nimeni nu a ajuns sunt defapt atat, atat de timida, fricoasa si speriata de lumea din jur. In fiecare zi femeile isi aplica un strat de machiaj pe fata pentru a-si acoperii imperfectiunile.Eu imi aplic un strat de machiz pe inima, pe suflet. Seman cu o salcie in timpul furtunii : incerc sa stau dreapta, dar neputand, ma aplec, ma indoi si ma rotesc dupa cum bate vantul si la sfarsit cand alti copaci devin dezradacinati eu raman pe loc cu cicatrici vizibile pe un trup fragil, dar raman. Imi sfidez propria moarte cu un ras inconstient de copil nebun si o iau de la inceput din nou si din nou.

Nu am inteles niciodata cum pianistii isi descarca frustrarea in clape, cum chitaristii ciupesc corzile chitarii si se simt mai bine, sau de ce tobosarii isi varsa frustrarea intr-un solo de exceptie…pana acum. Nu am invatat sa cant la nimic de mai sus [inca] dar am ajuns o muziciana a noptii. Tastele au inceput sa imi formeze o simfonie aberanta in cap. Pac, pac, pac… click’ul mouse’ului, pac, pac, pac din nou… rutina mea nocturna si-a format o coloana sonora rece in ciuda faptului ca tastele frig la atingere, un soundtrack de zile mari asemanator in fiecare seara, dar atat de diferit…Ce ramane la fel?! Compozitorul adica eu si tema muzicala, rolul tau. Si as vrea sa fiu o adevarata compozitoare, sa ne scriu o simfonie sau macar o balada, dar inca nu sunt suficient de invatata. Ironic, tu, muza sau mai bine zis muzul [^w^ told ya ca eu reinventez dex’ul] trebuie sa imi arati cum sa scriu. Ai putea sa ma inveti cum sa compun macar acea balada scurta dar stiu ca nu o sa o faci asa ca ma multumesc cu acel Si major invatat tot de tine prin elidarea terminatiei „nguratate”. Nu neg, nu am negat si nu voi nega ca te-am iubit. Te-am iubit cu o pasiune specifica, nebuna si ciudata ca si mine. Dar mi-a trecut. Nu, nu la modul ca m-am trezit intr-o dimineata si am zis „Mda, nu il mai iubesc” ci prin faptul ca m-am obisnuit cu mirosul tau (omule totusi cine te-a invatat sa te dai cu parfum?), cu privirea ta ironica, cu freza ta smechera (tot un blond ramai pentru mine) si cu ironia ta acida. Pur si simplu atunci cand a inceput totul am facut din tine un Ahile modern, un erou invincibil, perfect, puternic sfidand legendele Greciei Antice, uitand ca pana si Ahile are un punct slab.Pe parcurs am ajuns sa joc un dublu rol: mai intai am fost Thetis, cufundandu-ti amintirea in Styxul mintii mele, facandu-te invulnerabil ca mai apoi sa ma tradez pe mine insumi insumandu-mi rolul lui Paris (ah ce ironic!ar fi trebuit sa fiu protectorul iubirii nu distrugatorul acesteia), cel ce te va omori. Mai intai ti-am gasit un punct slab….nu, mi-am gasit un punct slab in tine! M-am convins sa lupt, sa maresc acel punct incat sa formez o gaura neagra, una suficient de mare pentru a trage in ea ramasitele sagetii lui Cupidon din mine.Si am reusit.Undeva, pe drum am reusit sa ies din cercul asta vicios si acum privesc in urma si zambesc la amintirea tuturor ciocolatelor consumate pentru tine, a tuturor „Don’t you cry tonight, there’s a heaven about you baby” care m-au facut sa plang si a amalgamului de sentimete tastate la 5 dimineata din cauza insomniei provocate tot de tine. Pentru prima data ma bucur de un regres, de la iubire la hm…relatie familiala?Adica la urma urmei ai ajuns tatelu….si by the way, multumesc in numele tuturor fiicelor blonde ca ne-ai oferit un model de neurmat….iti compusesem cu mami si o rugaciune dar lasa ca vine el Craciunul si atunci o sa vezi!

Am trecut si peste asta… dar acum m-am afundat si mai mult in acest joc de iubire. Cine spunea ca iubirea nu e un drog? M-am indragostit odata, am patit-o, credeam ca mi-a ajuns dar, ca un dependent ce are nevoie de doza zilnica am avut grija sa imi pot procura inca o linie de iubire pura (de data asta sa nu mai am reactii adverse ca data trecuta) asa cum ar trebui sa fie.

Si totusi numiti-ma zoofila ca de data asta m-am indragostit de o oaie (de ce dau doar de animale?data trecuta o chinchilla, acum o oaie….incep sa cred ca e ceva dubios cu mine).Chiar nu mi-am propus sa mai pun ochii pe cineva.M-am saturat sa fiu acea Penelopa ce isi asteapta Ulisele, monotona si constanta. Vreau sa fiu ca Maria din „Unsprezece minute”, sa incerc sa nu depind de barbati, sa nu ma mai implic, sa fiu „born to be wild” in adevaratu sens al cuvantului. Dar iata-ma, aceiasi romantica incurabila care va fi mereu prea timida pentru a face primul pas. Nu ma mai complic sa romantez o poveste imposibila ci doar ma multumesc sa spun ca mi-a atras atentia cand a luat ultima bucata din placinta mea preferata doar pentru a mi-o da 5 minute mai tarziu, m-a intrigat cand s-a sacrificat tot filmul ca sa stam noi bine si m-a cucerit cand mi-a luat mana pentru a incerca sa o incalzeasca si in schimb m-a lasat sa imi ascund fata in pieptul lui cand exorcizarea a devenit prea mult pentru mine…

Pentru El, singurul pentru care am privit un horror in viata mea!Enjoy it….nu o sa se mai intample!

PS: "Avoiding problems you need to face is avoiding life you need to live"

Pagina de jurnal

11 septembrie 2011

"Voiam sa-mi amintesc de noi asa cum fuseseram in acea vara.

Nu voiam sa pierd acest sentiment."

Draga jurnal

Nu am observant pana acum cat de banal si cliseic suna acest “draga jurnal”. Tu, jurnalule, esti mult prea important pentru o asemenea banalitate. Ceva nu se potriveste… tu mi-ai fost confident de atatea luni…pur si simplu ti-am destainuit cele mai ascunse temeri, cele mai launtrice sentimente, cele mai profunde trairi…ti-am spus tot ce nu am putut sa le spun lor, tot ce am cenzurat pana si din gandire, mi-I fost tovaras doar de putin timp dar ma cunosti de-o viata.

Acum mi-e frica jurnalule…mai e putin si se termina ultima zi de vacanta.Ultima pe anu asta! Inainte de a ma apuca melancolia de vacanta (avem timp si de aia) vreau sa imi amintesc cum era anu trecut… scolar desigur. Nu inceputul cat sfarsitul…pentru ca mi-e dor.Dor si frica. Mi-e dor de zilele de scoala care se desfasurau dupa o rutina familiara, dulce, veche de cand au cazut frunzele ultima data. Ma trezeam la 7 si zece cel devreme. Ma pregateam pentru scoala incepand cu spalatul pe ochi si terminand cu ghiozdanul. Plecam la fara zece si ajungeam mereu la fix. Nu imi faceam temele. Romana era o exceptie. Nu ma induram sa nu imi fac temele cand venea vorba de romana. Prea epice si prea eu ca sa nu le fac. Efectiv frecam menta sase ore la scoala ca sa am de unde ma intoarce acasa. Dar de maine totul se va schimba….unde vor mai fi acele ore de romana la care cantam la chitara doar pentru ca era una in clasa? Sau profesorii pe care ii intrebam „doamna, cei de la info chiulesc….. putem si noi?” si ei sa spuna „da, sigur!”. Mi-e frica jurnalule ca nu o sa ma descurc. Ca nu o sa fiu suficient de buna. Care e avantajul meu? Ma pierd printre carti, absorb mii de cuvinte…dar cui ii va pasa? Nu stiu C++, sunt tufa cand vine vorba de Jouli, acizii imi dau gaze mintale iar singura genetica pe care o stiu e defapt o alchimie complicata de formule literare…..

Ca tot vorbeam de alchimie…mai stiu una, mai profunda si mai simpla totusi. Dar asta ma face sa ma gandesc ca iar e o ora imposibila. Iar ma paste insomnia. Iar sunt in acea dispozitie. Doar decorul e putin schimbat. Geamul nu mai e larg deschis, jaluzelele nu mai sunt trase atat de mult si o singura stea se vede pe cer. A venit toamna teoretic. Practic eu inca port vara in suflet.De ce? Sau mai bine zis, cum? E simplu… vara asta o sa imi ramana intiparita in minte si in suflet oricate ierni vor venii. De ce? (acum e timpul acestei intrebari). Pentru ca a fost vara mea. Si vara mea a insemnat yoga pe Stairway to heaven, conferinte la 3 dimineata la telefon, briose cu ciocolata si privit la stele pe Don’t cry.

Da, e ultima zi de vacanta si (abia acum ma apuca nostalgia pe care am pomenit-o mai sus) nu pot sa ma gandesc la o retrospectiva a vacantei.Una scurta ca trebuie sa dorm…dar totusi am gasit un paradox pe care trebuie sa il mentionez. Vezi tu jurnalule, am ajuns la concluzia ca imi trag energia vitala din zorii zilei. Desi dorm o ora-doua-trei pe noapte, a doua zi sunt foarte fresh (sper sa fie inca valabila regula ca altfel maine o sa adorm la premiere si o sa fac o prima impresie geniala). Dar totusi cu cat iau mai multa energie, cu atat ziua se micsoreaza…si totusi cu cat ziua se micsoreaza, eu vreau sa dorm mai mult si sunt mai obosita…ti-am zis ca e un paradox. Unul specific mie, fiintei nocturne ascunse inauntrul meu. Oricum cat de multe s-au schimbat de cand te-am inceput. Prima insemnare e prin ultimele zile ale primaverii sau mai bine zis „inceputul noului eu”. Eram inca senior de ’23 si rutina, inca valabila… nu le cunosteam pe ele sau cel putin nu atat de bine. Abia cunoscusem alte persoane, chiar in acea zi…dar toate au trecut…

Faza verii….prea multe si prea putin timp. Oricum ca si mine, distractia verii mele incepea pe la 8-9, odata cu apusul soarelui. Conversatii epice in lumina felinarelor, in drum spre casa sau in cel mai modern mijloc de transport al Brailei, trambuzul….

Oricum trebuie sa remarc ca m-am schimbat! La inceputul verii [cam atunci cand mi-am dat toata viata peste cap, plus sau minus doua zile] eram mai vesela. Mai degraba dream on decat rock on, dar acum sunt mai nebuna, mai spontana [si asta nu e de bine ca eram destul de sarita de pe fix si inainte]. De mult imi spun ca trebuie sa ma schimb, sa devin altfel, sa ma desprind de vechea eu dar pana vara asta nu am putut face asta. Nu stiu daca e o simpla coincidenta sau nu, cert e ca dupa un anumit punct al unei povesti prea lungi pentru a fi repovestita nu am mai putut fi acea Cristina. Am devenit Criss, Krissy, Chocoholic, Bro…oricum dar nu Cristina Drafta, soarecele de bibleoteca al clasei. E ironic cum versurile unei melodii preferate mi se potrivesc atat de bine: „O noapte de vara de august/Soldatii trecand/Ascultand vantul schimbarii” .Doar ca nu soldatii treceau ci gandurile mele. Mai bine zis constiinta mea, care imi urla ca nu sunt eu, ca e ceava schimbat, dare u continuam sa merg dupa cum bate vantul pana cand acesta s-a oprit.

Z spune ca sunt experta la pierdut lucruri. Chiar ieri am mai pierdut niste bani. Mi-am pierdut telefonul si inca nu l-am gasit dupa un an, dar e de bine, m-am ales cu unul nou. Mi-am pierdut cartea pe care trebuia sa o citesc si inca nu am gasit-o si totusi inca e de bine. Mi-am pierdut cea mai buna prietena si asta chiar m-a ajutat [nu le gaseam pe ele daca nu o faceam]. Mi-am pierdut pasiunea pentru vampiri si asta e de foarte bine, nu mai e de mine [rima fara voie, ar trebui sa imi pun o dorinta]. Dar mi-am pierdut capul si inima si asta nu mai e deloc de bine. Defapt nu le-am pierdut, le-am dat inchiriat pe gratis si acum eu platesc defapt. A fost o licitatie, intr-o zi de 28 acum vreo 3 luni juma’…dar deja e prea veche povestea.

Maine va fi o noua zi. Si cred ca sunt singura care astepta botezul. Nu va fi apa sfanta si nu vor exista preoti (desi cred ca cineva special ma va boteza) dar pentru mine apa aia va fi speciala. Voi fi exact ca atunci cand m-am nascut: uda, speriata, confuza, mica… apa ma va intoarce in timp, imi va spala pacatele si ma va curata de tot de vechea eu. Unde e profa de romana sa imi zica ca insfarsit am inteles si eu simbolul apei, mitul reiterarii?

Ah dar pana atunci poate mai vad o stea cazatoare in seara asta. Sa imi mai pun o dorinta. Dar e doar una. Si nu e suficient. Mi-ar trebui o galaxie de stele cazatoare si tot nu cred ca ar fi suficient. M-as alege doar cu praf de stele, sperante irealiste si cu un gust amar, de noapte goala, fara astre. Si nu o sa smulg stelele de pe cer prin egoismul meu. Macar ceva frumos sa mai ramana.

Pana atunci eu o sa dispar in , cufundandu-ma intr-o ciocolata cumparata special pentru seara asta. In cintea ultimelor clipe de vacanta…e 11:58! Cheers to that!

PS: “Si mai e ceva....tu stii ca iarna tu esti marea mea.’